- Statornicia unui val e-un paradox, iubire,
Că el coboară în adânc să-și regăsească mama,
Am încercat să îl urmez, dar firul prea subțire
Ce m-ancorează de pământ s-a rupt... Trăiesc cu teama
- Câte iubiri călătoresc în lumea asta mare
Şi câte oare s-au pierdut din pură întâmplare?
Am fi putut să fim chiar noi protagoniştii zilei,
De nu te-ai fi împiedicat de marginile filei
- Am vrut să mă nasc primăvara
Când tu apari vioaie printre flori,
Să-ţi gust aroma până seara -
Să zbor cu tine de mai multe ori,
stau închis în mintea mea
ca-ntr-o casă cu gratii la ferestre
peluza albastră-i departe
în buzunarul unui nor
- Suntem în post, dar fantezii am multe,
Mi-s nopțile cu tine colorate
Și pigmentată ora cu păcate,
Dar cine stă durerea să-mi asculte
- Piaptănă valul, umple-mi pocalul
Cu veșnicie, umple-l, te rog,
Ziua de mâine, gustul de pâine
Dau dependență... Tu ești un drog
- Te rog, iubite, mai trimite-mi veşti
La miezul nopţii, spune-mi despre tine,
Ce fus orar e-n lumea-n care eşti,
Cum trece timpul-n lipsa mea? Ţi-e bine?
- Cu buzele ți-aș desena conturul
De la guriță până în aval,
Corsetului micuț i-aș trage șnurul
Cât să-ți ating un sfârc, accidental,
- E făurar precum un dans pe sârmă,
Iarna curtează câte-un strop de soare,
Dar îl ascunde-n palmă, tot la cârmă
Vrea să rămână, încă o ninsoare
“Pentru că revelaţia unirii desăvârşite aceasta e:
te regăseşti pe tine în clipa când te pierzi.” Mircea Eliade
- Cum se numea povestea-n care iarna