O floare pentru Eminescu... - Adina Speranta
Poezie adăugată de: Adina Speranta

    vineri, 15 ianuarie 2016

Bat clopotele vremii în turla din Moldova
Trezind din amorţire un paznic secular,
Îngenuncheat la capul părintelui cu slova
Nemuritor, veghează luceafărul hoinar.

Te plânge teiul sacru cu frunza lui uscată,
De sus, priveşte-n lacrimi şi cerul împietrit,
Sfioasă, lumea vine, prinos de judecată,
Lângă mormântu-ţi simplu, de flori acoperit.

Mi-e inima pustie şi-amar mă-ncearcă dorul
Şi timpul aţipeşte pe mal de lac senin,
Comoara ta de rime mai e şi-acum izvorul
Din care se adapă poporul meu latin.

Tu ai slăvit trecutul cu sfântul lui tezaur
Dând fală nemuririi strămoşilor semeţi
Iar vorba ta-nverzeşte-n pădurile de laur
Slăvind limba română, Poet peste poeţi.

Azi nici măcar durerea nu mai tresare-n liră,
Cuvinte otrăvite spre ţarcuri se preling
Şi te întrebi, cum, Doamne, valorile expiră
Când peste şesuri joase secundele se sting.

Coboară iar , Luceafăr al poeziei noastre,
Să dai lumină vieţii din veacul ce s-a scurs,
Doar asezându-ţi trupul în pat de flori albastre
Uitării-i punem capăt prin dreptul la recurs.

Cu mâna tremurândă, îţi pun la cap o floare,
Iar versul e petala ce plânge-n tristul grai...
Că te-au uitat, Mărite, şi cât de mult mă doare
Că năpădiră ierburi prin stelele din Rai!

15.01.2016



vezi mai multe poezii de: Adina Speranta




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Multumesc , Rosemarie, Petru, AlbAtros cea delicata :), Mirela gingasa si suava :)
Ma bucura mult cuvintele voastre :)
Domnule Horlaci ,nu am sa fac un secret ca poeziile dumneavoastra ma incanta si ca va recunosc ca un real talent.
Draga domnule Bragagiu, am citit comentariul , am citit poezia dedicata lui Eminescu , la ea am lasat atunci impresiile mele , am sa postez si parerea mea la Blok :) Si multumesc mult pentru tot ce ati scris in acel comentariu. O sa imi expun parerea mea , imi place sa continuam discutia ,chiar daca ea se intinde pe mai multe zile :) Ce poate fi mai frumos ?
Cu drag pentru toti :)
Adina Speranta (autor)
luni, 18 ianuarie 2016


Superbă!
Petru
duminică, 17 ianuarie 2016


Foarte frumos ! Felicitari !!!
Rosemarie
sâmbătă, 16 ianuarie 2016


Din nou am revenit, din nou mi-a plăcut :)

Cred că e cea mai buna poezie a ta, din câte am citit de la tine !

Felicitări inc-odată !
M Horlaci
sâmbătă, 16 ianuarie 2016


Felicitările mele sincere! Dragă Adina, am postat pe pagina „Necunoscutei” punctul meu de vedere pentru „Grădina”. Îmi cer scuze că e atât de laconic. La mai mult nu a fost posibilitate de timp și loc.
bragagiu
sâmbătă, 16 ianuarie 2016


Frumoasă odă!Felicitări Adina!
Zi minunată!
AlbAtros
sâmbătă, 16 ianuarie 2016


Felicitari Adina!
maria
sâmbătă, 16 ianuarie 2016


Foarte, foarte frumoasă toată poezia, dar ultima strofă este absolut superbă !
Urât din partea lor că l-au uitat, că nu au amintit măcar în treacăt... dar prin faptul că trăiește în inimile noastre, el este nemuritor. Iar tu, draga mea Adina, ești o floare între flori !
Te îmbrățișez cu drag,
mirimirela
vineri, 15 ianuarie 2016


Multumesc mult , Camelia , Francezu, Nelu, Horlaci :) Ma bucur ca v-a placut acest omagiu adus marelui nostru poet ...
Azi ,am fost curioasa sa vad daca la televizor se va aminti , fie si in treacat , de aceasta sarbatoare ...Am fost surprinsa sa constat ca au omis , desi ,in plus, este si ziua culturii nationale. As fi vrut sa vad mormantul lui Eminescu ...
Bine ca macar noi, aici , il mai amintim .
Dragul nostru Critic, iti multumesc pentru acest cadou frumos, am sa vizionez acest film cu emotie:) Multumesc din suflet pentru cuvintele tale :)
Va imbratisez cu drag, pe toti :)
Adina Speranta (autor)
vineri, 15 ianuarie 2016


Incredibil de frumoasa aceasta poezie, Adina. Foarte, foarte frumoasă

Sincere felicitări !

Cu drag !
M Horlaci
vineri, 15 ianuarie 2016


http://www.filmedocumentare.com/primul-documentar-despre-mihai-eminescu-din-1914/

Odă (în metru antic)


Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată;
Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,
Ochii mei înălţam visători la steaua
Singurătăţii.

Când deodată tu răsărişi în cale-mi,
Suferinţă tu, dureros de dulce
Până-n fund băui voluptatea morţii
Ne-ndurătoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,
Ori ca hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.

De-al meu propriu vis mistuit mă vaiet,
Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări
Pot să mai re-nviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?

Piară-mi ochii tulburători din cale,
Vino iar în sân, nepăsare tristă;
Ca să pot muri linişiti, pe mine
Mie redă-ma!

MIHAI EMIESCU


Adina, te felicit pentru poezia ta minunata si-ti ofer un cadou stiut...poezia de capatâi a Marelui Poet.

ai si adresa pentru primul film romanesc despre EMIANESCU din 1914.

Te felicit pentru trairea ta poetica. Sper ca te bucuri de cadou!

Consideratie.
CRITICUL BLIND
vineri, 15 ianuarie 2016


Minunate versuri - dedicație, care sigur i-ar fi plăcut și Poetului Nepereche! Felicitări și admirație!
Nelu Preda
vineri, 15 ianuarie 2016


Minunate versuri - dedicație, care sigur i-ar fi plăcut și Poetului Nepereche! Felicitări și admirație!
Nelu Preda
vineri, 15 ianuarie 2016


Minunate versuri - dedicație, care sigur i-ar fi plăcut și Poetului Nepereche! Felicitări și admirație!
Nelu Preda
vineri, 15 ianuarie 2016


Superbe versuri transmise dintr-o inima curata care a stiut unde sa-si descarce sufletul
francezu_22
vineri, 15 ianuarie 2016


Superbă, felicitări!!! A fost o delectare pentru suflet!
Camelia Ardelean
vineri, 15 ianuarie 2016