Oprește, mamă, orologiul acesta
născocit de un nebun.
Auzi ticăitul?
Din când în când, o femeie naște,
și pământul
este rotund, iar ieșirea în larg este o iluzie,
un gest sinucigaș, mamăăăă!
Dumnezeu e un alergător înflăcărat,
mereu fascinat de linia cercului,
de cei care vin, și, apoi, se pierd într-un
punct.
Ar trebui interzise figurile geometrice,
o spun răspicat.
La ce bun un desen de care să-ți amintești
mai târziu?
” Lăsați copiii să gândească liber, să viseze
dacă vor...”
La naiba, mamă!
Tu știi că și stelele, și florile mor.
Cineva, într-o zi, vrea să știe: lugimea,
lățimea , vă rog!
Adâncimea?Un hohot de râs,
să nu se vadă plânsul...
Totul ca la carte, până la final.
Aria cercului? O sminteală, o lipsă de sens.
Oprește, mamă, ceasul acesta ce ticăie
ca un nebun.
Să-l lăsăm pe Dumnezeu să doarmă,
iar noi să fugim înapoi în Carul Mare,
în Carul Mare...
( sunt 10 ani de când ai plecat într-o stea,
dar eu tot te implor: ” Oprește destrămarea”,
Mamăăăăăăă)
Valentina Becart /5 decembrie 2025
vezi mai multe poezii de: valery
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.