în lăuntrul meu e o pădure de mesteceni
o mare de alb pe care
nimeni nu o revendică
dimineața
aud răsăritul
spunând rugăciunea zilei
la amiază
soarele lăcrimează tăcut
e multă durere în ruga luminii
undeva între umbrele de mesteceni
sunt eu
un suflet
cu bilet doar dus
înspre seară
umbrele se subțiază subit și
mestecenii se culcă în beznă
atât de trist
îmi aduc aminte de cei care
nu mai sunt...
prăbușirea în moarte
e singurul sens al existenței
și mâine va fi o altă zi
vezi mai multe poezii de: teodor dume
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
adina speranța,
ca de obicei aproape.
mulțumesc din suflet
teodor dume (autor)
duminică, 07 iulie 2019
luci.dum
încântat de trecere și semn
mulțumesc mult
teodor dume (autor)
duminică, 07 iulie 2019
frumos... frumos...
luci.dum
duminică, 16 iunie 2019
Și prăbușirea se repetă, meniți suntem revenirii :)
Felicitări, domnule Dume!
Adina Speranta
vineri, 14 iunie 2019