Tema săptămânii - Poezia săptămânii nr: CXCV

Teiul din Copou
De vii la mine vei găsi
Vis vegetal reînviat,
Din rădăcini resuscitat,

îmi pun gândul inocent
pe ghilotina timpului
cu miros de mușcate sălbatice

Lacrimi de Castilla-La Mancha

că te-am întâlnit
a fost o autumnă întâmplare
că te-am venerat
cu efectul de stamine și calmante

Mi se pare nefiresc
să mai măsor coama timpului
de la prima nemurire
în care te-am împărţit

în lăuntrul meu e o pădure de mesteceni
o mare de alb pe care
nimeni nu o revendică
dimineața

Străbăteam o cărare a vastei câmpii
Cu privirea spre nori și-ascultând ciocârlii
Risipite-n văzduh, provocându-mi fiori
Și, în pași, rătăcirea prin câmpul cu flori.

Mai dă-mi din când în când de veste
să cred că totu-i ca-n trecut
când mori de vânt ţeseau poveste
cum alta nu era-n ţinut.

vocile, păpădiile şi zmeii
se înalță dimineața
când roua mișună
pe coapsa ei

Și ce vară a-nceput peste dealuri și câmpii...
Nu mai văd în depărtare sentimentele pustii!
Totu-i viață și schimbare de când vara a intrat
În natura care vie, de plăcere a oftat!

Albastru-n cuprins.

În noaptea ce-nghite pădurea de soc,
salcâmii-ciorchini şi lacul cu totul,

Răsărit la Săcel

Își prind dealurile umbra pe bolta înstelată,
sclipește noaptea-n lac cu stelele pe val,

Copilăria ca pacient permanent al

eului Boala omenirii inocența Nu