O pâclă mă-mpresoară, mi-e inima captivă
în amorțeala rece cu iz de mucegai,
inserții perimate plutesc azi în derivă
acoperind cu mâzgă parcursul către rai.
O noapte-nșelătoare mă ține strâns în brațe,
se infiltrează-n oase, și oasele mă dor,
particule de apă se-nfig ca niște gloanțe
în carnea devastată de-un chin devorator.
S-a instalat teroarea în ceata demodată,
cuvintele-s bolnave, risipă fără rost,
nu mai găsesc emoții... nu mai trăiesc o dată
să spulber încleștarea în care prinsă-am fost?
Se zbate anacronic pe foaia de hârtie,
neputincios, un strigăt în universul mort,
m-au destinat tăcerii, dar încă mă simt vie
cu toata apăsarea poverii ce o port.
Voi scrie disperarea și versul o să doară,
trăim numai o dată, murim de mii de ori,
o plagă este bezna, dar este necesară
pentru-a-nvăța în viață că trebuie să zbori.
Adina V.
22. 02. 2018
vezi mai multe poezii de: Adina Speranta
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Mulțumesc pentru popas, ndaniel :)
Cu drag!
Adina Speranta (autor)
marți, 13 martie 2018
Foarte , foarte frumoasă și bună , din care se înțelege lupta omului pentru a învinge în viața ce i s-a dat pe pământ , o poezie genială după mine .
ndaniel
vineri, 09 martie 2018
Ce bine ca exista luminita de la capatul tunelului!Felicitari Adina!
SAlecsandru
miercuri, 07 martie 2018