Zgomote nedesluşite
Îmi brăzdează
Amorţirea din gânduri,
Ce se lăfăie
În uitare.
Ploaia,
Ca o povară a nopţii,
Se eliberează din braţele cerului,
Tropăind pe acoperişul gândurilor
Aflate în resemnare.
Insuportabil
Chiar şi în sinele din ochii mei,
Am pătruns în stropi,
Căzând odată cu ei
Pe povârnişurile
Sufletului.
M-am făcut pârâu,
Dar era prea puţin
Pentru câtă dorinţă se găsea
În calea
Rătăcirilor mele.
M-am transformat curând
În râu,
Apoi în fuviu,
Reuşind să rup
Zăgazurile timidităţii,
Şi să mă revărs
În oceanul iubirii tale,
Îngemănându-mă
În aşteptarea ta
Neaşteptată!
Şi plouă...
Şi curg...
Şi curg...
19.02.2018
vezi mai multe poezii de: Stefan Doroftei-Doimaneanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.