În tăcerea dintre două ecouri,
teoria haosului își rescrie gândurile.
Nu produce furtuni.
Doar mută un fir de sens
dintr-un colț al absenței în altul.
În spatele retinei veghează un ghețar.
Nu-l vede nimeni.
Doar lumina, când trece prin mine,
iese tremurând de frig.
Iar secundele netrăite se adună acolo,
strat peste strat,
formând continentul transparent
al lucrurilor ce-ar fi putut să fie.
Printre ele rătăcesc anotimpuri incomplete:
o toamnă fără amintirea primăverii,
o iarnă din care albul s-a retras în tăcere,
lăsând frigul să vorbească singur.
Uneori îl aud trosnind.
Atunci, străinul din respirația mea
își schimbă locul —
locuiește între inspirație și uitare,
lăsându-mi pe limbă gustul unor vieți neterminate.
Fiecare alegere abandonată merge mai departe cu mine,
invizibilă, ca o clipă pierdută de veacul ei.
Și astfel devin pluralul singularului:
o mulțime de întrebări rătăcite,
o fracție de haos care visează, noapte de noapte,
să devină ordine.
Iar dimineața,
nu mai știu cui îi aparțin
nici visul, nici noaptea.
vezi mai multe poezii de: Tipsie1975
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.