ştiu că
nu voi mai fi niciodată
ceea ce am fost dar
azi
sunt mult mai aproape de mine
şi-mi permit să vorbesc cu Dumnezeu
o să-l rog să-mi împrumute
clipele dintre două respiraţii
doar atât
cât să-l strig pe tata
să o mângâi pe mama şi
să-mi sărut copilul
nepotului să-i pot lăsa
urmele paşilor şi ceasul îmbătrânit
de sub grindă...
doar atât...
întind mâna înspre tine
Doamne
dă-mi ceea ce aşteaptă sufletul meu
la urma urmei lasă-mă să fiu
pâinea ce hrăneşte trupurile celor mulţi
şi asta pentru o altă zi
vezi mai multe poezii de: teodor dume
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Frumos!
gabrielaa
luni, 02 ianuarie 2017
estera,
mulţumesc frumos pentru trecere şi aprecieri
cu sinceritate,
teodor dume (autor)
joi, 24 noiembrie 2016
Poem marca Teodor Dume,
Scris cu penita sufletului.
estera
duminică, 20 noiembrie 2016
casandra,
da, ai punctat în esenţă.
mulţumiri de suflet
teodor dume (autor)
sâmbătă, 19 noiembrie 2016
remus bajan,
da, sigur că da. liantul trebuie să fie cel potrivit...
mulţumesc mult
teodor dume (autor)
sâmbătă, 19 noiembrie 2016
filip răzvan,
mulţumesc pentru semnul de lectură.
te mai aştept
teodor dume (autor)
sâmbătă, 19 noiembrie 2016
Poezia e scrisă cu sensibilitate şi durere...
casandra
joi, 17 noiembrie 2016
Foarte interesante legaturile dintre idei si cuvinte.
Ai creatii foarte frumoase.
Remus Bajan
joi, 17 noiembrie 2016
o stare tulburătoare...am citit şi mi-a plăcut
Filip Razvan
joi, 17 noiembrie 2016