marea m-a aruncat coamă albastră
pe țărmul însetat al veșnicei așteptări;
mi-am rezemat privirea de cea mai îndepărtată stea
prin care ochii tăi mă căutau
neîncetat...
noaptea cu haina-i adâncă de umbre
licărește în imperiul ei misterios rugi
ca tu să vii,
ca tu să cânți,
să mă trăiești din nou.
apoi te-am luat de mână, iar pasul tău
precum căderea de petală
a plâns în zborul lui o clipă mută
de amor;
și-atunci am spus:
eu voi porni spre zorile târzii
cu tine roșu-aprins
prin verdele de pajiști
și liniște de păsări...
iar tu vei fi
un simplu port pe-o margine de vis,
ca un sărut surâs ascuns
în lumea dintre nori...
vezi mai multe poezii de: Ovidiu Kornila
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Minunat!
gabriel cristea
vineri, 24 septembrie 2021
Foarte frumoasă și delicată poezia!
Erw Magdo
duminică, 14 februarie 2021
Minunat poem!
Bun venit printre noi, Ovidiu! :)
Adina Speranta
joi, 29 octombrie 2020