Vezi varianta desktop a site-ului
Luminând prin vremi străbunii Ne pun miru-nțelepciunii, Datini, măști le poartă suflul Anul vechi, când își dă duhul!
În fața ușii stau, nerăbdătoare... A mai trecut un an, mă bucur oare? Izvorul vieții mele nesecat, Am fost la tine...de mult am plecat!
Nu avea sclavi, dar ei l-au numit Domn. Nu a primit o diplomă academică, dar a fost numit „Maestru”. Nu a oferit cure medicale, dar ei l-au numit Tămăduitor. Nu avea armată, dar oamenii lui Cezar se temeau de El.
Crivăţu‘ îşi făcu avânt într-un cuib de păsări mute cât să-ncapă în trupul lor iarna - flutur alb de vânt.
Când încrustez copacii cu privirea, Pătrund în miezul desenat de seve, Zălog depun pe un inel uimirea De-a mă lăsa -crescând- să-i văd aieve.
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
© 2026 Poeţii Nostri. Toate Drepturile Rezervate. Toate textele sunt reproduse în scop educaţional pentru informarea utilizatorului.
Despre noi Termeni şi condiţii Politica de confidențialitate
Împărtăşeşte-ne opinia ta:
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.