Când încrustez copacii cu privirea,
Pătrund în miezul desenat de seve,
Zălog depun pe un inel uimirea
De-a mă lăsa -crescând- să-i văd aieve.
Când vântu-i frânge'n fără sens mătănii,
Se trec în racle sfinte ca toţi moşii
Lor, duse-n ţintirim cu ochii roşii,
În dricuri vara puşi, sau iarna-n sănii.
Din frunze fac şi pânză de umbrare,
Să moară-ncet, la fel cu amintirea,
Şi colorat covor să le-nfăşoare
În lutul greu şi-n rădăcini, dormirea.
Din darul meu se-ntoarce la lumină,
Pe coajă cursă, boaba de răşină.
19.07.2008
Volumul de sonete în dialog cu W. S.
RĂSPUNSURI PENTRU WILL,
Editura CORESI, 2016
vezi mai multe poezii de: Ovidiu Oana-parau
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.