Tema săptămânii - Poezia săptămânii nr: CCCXLV

De-aș ști s-adun lumina ce veșnic o răsfrângi,
Nopțile doar smoală nu mi-ar mai fi calvaruri,
Nu m-ar înfrânge gheața din norii grei, nătângi,
De te-aș răpi-n adâncul din lacu-mi făr’de maluri!

Dantela valului îmbracă
Nisipul fin ca altădată,
Se naște soarele din mare
Să-și caute pe val cărare.

Și mă gândesc la tot ce-a fost și este,
Ce e vis, ce e aievea, ce-i poveste
Mă uit cum se cerne-n aer însăși viața
Și brazii-s Dumnezeu răzându-și mustața.

Ce este omul, fiinţa trecãtoare?
Un chip scãldat în umbre şi în soare!
Minune care-apare şi-apoi trece
Şi-ntreagã urma ei, rãmâne rece.

Coroana de paie îmi arde pe cap
coroana de paie și sceptrul de plumb
în lume Doamne nu mai încap

De ce, frumoasă Eva, cu soarele în plete,
Lăsat-ai un biet șarpe cu vorbe să te îmbete
Și-n loc s-asculți smerită de Dumnezeu preasfântul
Ai rupt degrabă mărul nesocotind Cuvântul?