Azi tăcută-i empatia ca firava lumânare,
Strâmbă, cumpăna dreptății nu e ca cireșii-n floare...
De ce oare-i diapazonul doar în pliscuri de bancheri
Iar orchestrele vând arii de satrapi și de hingheri?
Apa nu mai izvorăște cât să ne spele otrava
Iar Carpații n-au coloane să-și susțină arhitrava,
Au plecat din temple urșii către benele din târguri
Vinovații-s în castele stând la cald și nu prin friguri...
Mai suntem ”urmașii Romei” din a națiilor salbă
Când slujim la curți străine de-avem bătături în palmă?!
Azi o ceată de maimuțe cu magnet către butoane,
Ne-au vândut pe trei arginți, avuții de milioane...
Iar mai nou, ar vrea pesemne, să-i aplaudăm când fură,
Că de nu, cuibăresc moda de-a purta căluș în gură!
Cântă libertatea-n ceruri, ciocârlia cât cuprinde,
Nu-i lăsa în colivie, Doamne, să ne-o poată prinde!
Prea ne e amară pâinea chiar de-ar fi și din secară...
"Prea făcurăți neamul nostru de rușine și ocară"
Ați crezut prea firav focul, mămăliga să o fiarbă
Și-ați uitat că suntem mulți, câtă frunză, câtă iarbă!
Voi mereu ne-ați fiert drept ciorbă, noi suflăm și în iaurt,
Din cei bravi, pretori vom pune pentru tot ce-nseamnă furt,
Când dreptatea și frăția vor fi vestale-n altar,
Va fi strâmt pentru maimuțe și neghină-n... ăst hotar.
Autor : Dorel Rotariu.
vezi mai multe poezii de: dorurot
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.