Tema săptămânii - Poezia săptămânii nr: CXCII

Cica...intr-o zi de marti
Stau la bar.doi avocati
Primul zice
Hai noroc,

De-ar fi să-mi crească în neștire aripi pe umerii de foc,
tot n-aș putea să zbor din mine, din iadul ce mă ține-n loc,
pământul m-a cuprins în brațe, și trupul meu e doar pământ,
cu cât privesc mai sus, îmi pare că sunt o piatră pe mormânt,

Soarele sărută luna și se duce la culcare,
Ziua își sărută noaptea pe obraz de asfințit,
Întunericul se-aprinde în genuni ca o ninsoare...
O aștept la o-ntâlnire c-un sărut amănunțit.

-Stii ceva ? Mai taci din gura !
Iar incepi sa te jelesti..
Ca e tot o aventura,
Si pe coate te julesti.

Dimineața a devenit tot mai fragilă,
Coboară încet treapta visului către ziuă.
Îi sângerează timpul care îi bate în piept
Când repede spre amurg, când către zori prea încet.

Pleoapa mohorâtă cade peste- obrazul de pământ,
Cerul plânge, lacrimi scaldă iarba si copacii- n vânt,
Parcă nu demult, în mai, soarele- ncălzea natura
Iar acum 'și- ascunde fața și ne- arată ce e ura.

Pe albia impenetrabilã
şi sinuoasã
a vremii,
Vãluresc, vãluresc visele mele.

Vine o vreme
oare
care
te lasă rătăcit în uitare

Lună lună!

Să nu-mi iei ale mele gânduri cu a ta rază vicleană,
de-o privesc în somnu-i dulce auzind un geamăt scurt,