Tema săptămânii - Poezia săptămânii nr: CXXIX

Pe gene lumina-mi pâlpâie-n valsuri
În sânge îmi fierb răzvrătiri de cuvânt,
Adorm căutând în mine răspunsuri,
Mă trezesc răvăşit de chipul tău sfânt.

E toamnă
În suflet
Și în vise,
În gânduri ce-apun

Fără contur te furișezi în noapte
De partea insomniei,pe o stradă
Cu lampadare,de soare,coapte
Și pustiite linii de rocadă,

Când ai fost în suferinţă
De prieteni, părăsit,
Nimeni n-a stat lângă tine..
Numai Domnul te-a iubit.

Între Shakespeare și Eminescu nu credeam
să învăț a muri din nou Îmbrățișând Statuia
Poetului Nepereche ca pe cea mai tandră nin
soare Urmele mele caută zadarnic urmele poeziei

Ca un strop de ploaie rece te-ai prelins pe chipul meu
Ai vrut să-mi îmbraci tristețea și să-mi pătrunzi Universul
Te-am lăsat să vezi prin mine.. să-nțelegi c-așa sunt eu..
Eu sunt rima, tu măsura.. amândoi ne scriem versul!

sunt prima poveste
de la facerea lumii
dintr-un glob minune
mama mă simțea în palme

Un hău, un cer și iar un hău deasupra
Astupă cerul și ucide clipa.
Deșertăciune, ești stăpâna lumii,
Tu amăgești atâția și îți numeri