Tema săptămânii - Poezia săptămânii nr: LXXXV

Şi chiar Soarele, azi, bate prietenos,
Ne răsfaţă natura, în raiul călduros;
Dimineaţă călduţă, de roşu purpuriu
Şi toţi pomii în floare, orizont auriu.

era odată o lună
care începu a pescui
când o rază
când un nor

Ca un cocor astenic şi cuminte,
În legea primăverii ce-a venit,
Mă-ntorc cu gîndul gol de vechi cuvinte,
Şi-mi amintesc c-odată ne-am iubit.

Ale voastre gânduri, ale noastre înfrângeri,
Zboruri fără aripi, într-un cosmos mut.
Demoni nu suntem, cum n-am fos nici îngeri,
Ci suntem doar oameni, umbre de temut.

Departe de tine

Zâmbetul florilor prin ploaie ,l-ai simțit?
A fost ca un fior de ape line

Timpul, hoţul de secunde,
Fuge-ntruna, fără rost,
Se grăbeşte, oare unde,
El mereu este un fost.

Sub zvelte ramuri de cireș stau prinse,
Îmbrățișate strâns în floarea lor,
A noastre trupuri, fragede, aprinse,
Ce din petale nu se mai cobor.

Câtă tandrețe în clipa aceasta iubite,
când gândurile fug din minte gonite,
iar mâinile noastre se-ating, la-ntâmplare
înfierbântate de dorinți viscerale!

Te văd cu ochii închiși
așezi cu blândețe
perdea multicoloră
peste o inimă

Nu te-am văzut demult.
Te-aş fi uitat dacă între timp
oamenii nu ar fi început să poarte chipul tău
şi arborii să te îmbrăţişeze de la o vreme cu scoarţa

Printre nuferi cântă vântul
La umila lui vioară
Frunzele se strâng uşor
Şi în stoluri zboară zboară.

Primăvara mi-a stricat toate socoteli
le Nu mai știu de unde Și încotro mă
îndrept Dacă am făcut vreun rău ori
bine Aproapelui prea îndepărtatului

PE LAMBRIURILE VÂNTULUI

primăvara aceasta timpurie
ne picură

Aripi de fluturi sau albe petale de floare…
Nu ştim dacă dilema este-atât de mare
Încât să nu putem să înălţăm cu gândul
Cuvântul în poem ce îşi aşteaptă rândul

Kessy Ellys Nycollas

Acum și de-ai mai vrea să vii, nu te mai vreau
Am învățat că viața aşa-i toată, o-ntamplare.