Şi chiar Soarele, azi, bate prietenos,
Ne răsfaţă natura, în raiul călduros;
Dimineaţă călduţă, de roşu purpuriu
Şi toţi pomii în floare, orizont auriu.
Ale voastre gânduri, ale noastre înfrângeri,
Zboruri fără aripi, într-un cosmos mut.
Demoni nu suntem, cum n-am fos nici îngeri,
Ci suntem doar oameni, umbre de temut.
Câtă tandrețe în clipa aceasta iubite,
când gândurile fug din minte gonite,
iar mâinile noastre se-ating, la-ntâmplare
înfierbântate de dorinți viscerale!
Nu te-am văzut demult.
Te-aş fi uitat dacă între timp
oamenii nu ar fi început să poarte chipul tău
şi arborii să te îmbrăţişeze de la o vreme cu scoarţa
Aripi de fluturi sau albe petale de floare…
Nu ştim dacă dilema este-atât de mare
Încât să nu putem să înălţăm cu gândul
Cuvântul în poem ce îşi aşteaptă rândul
Împărtăşeşte-ne opinia ta:
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.