Tema săptămânii - Poezia săptămânii nr: XCIII

Mi-am pus tot sufletul în poezie
Căci depărtarea altfel m-ar ucide
Și numai un poet poate sa știe
Că sufletul pe foaie chiar nu minte.

Acum, iubirea noastră, la solstiţiu,
Stă peticită pe-un ponton francez,
Privind la zi cu nopţi în armistiţiu,
Lăsându-mă-mbrăcată-n tirolez.

Tinerețe, floare rară..ți-am simțit mirosul dulce
N-am știut c-o să mă doară de la mine când te-ai duce..
Am crezut că-n veșnicie îmi vei fi pe cap cunună
Dar te-ai dus..și cine poate, cum să te găsesc, să-mi spună?!

Porumbelul alb al nopții
Străpunge întunecatul cer,
Îndreptându-se
Spre necunoscut,

Azi sunt numai eu

Azi umbrele se zbat prin încăpere ...
Lumini firave ce se opresc în geam.

Alunec printre versuri cu gânduri ce mă ţin
În flăcări ce sunt stinse şi-aprinse de chemare,
Cerneala curge liber pe albul foii, lin,
Sărut cu ochiul zarea, alunec în uitare...

Românii sunt gratuiți
piața-i plină de români
fiți-ar dracului de fritzi
dați o stea pe două pâini