Privesc înapoi cu blândă îngăduință,
Cu ochi ce nu mai plâng, ci învăță speranță,
Din umbre tăcute, din întreaga ființă
Mă recompun din vise și substanță.
Trecutul meu e hartă bine desenată
De pași de dor, de visuri și dureri,
Dar azi îl țin în palma împăcată,
Ca un buchet de flori crescut din primăveri.
Privirea mea nu-i tristă, ci senină,
Și vede-n tot un rost, un adevăr,
Căci chiar și-n noaptea grea, fără lumină,
Mai cred și sper să nu mai sufăr.
Prezentul e-o alegere de viață,
E clipa-n care totul se-mplinește,
E zâmbetul ce liniștea răsfață,
E pasul care acum mă regăsește.
Și regăsirea nu-i o amintire,
Ci flacără ce arde-n suflet mut,
În viață risipindu-mi doar iubire,
Din lacrimi și din stele renăscut.
Aleg să fiu, nu zbucium, ci mirare,
Nu răni, ci semne-n trupul meu de cer
Un pescăruș ce-alege ca să zboare
Un suflet viu spre care vreau să sper.
vezi mai multe poezii de: roryta
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.