Azi am vrut să dau iubirea la gunoi
Cu tot cu minciunile ei-doar noroi.
I-am zis că mă obosește
Și că nu o mai suport.
Dar încăpățânata
S-a agățat de mine
Mi-a sfâșiat pielea cu ghearele ei
Și am plesnit-o fără să vreau
De-a căzut brusc la pământ
Și a început să plângă...
Iubirea să plângă?
Cine a mai auzit una ca asta?
Un fior mi-a străpuns epicentrul
Și un hău s-a strecurat prin coaja inimii...
Ce am făcut?
M-am aplecat încet către iubire
Și am încercat sa îi pun mana pe obraz
Dar m-a respins cu nepăsare
Și cu privirea-i rece de topaz.
În jurul meu și al ei
Doar tăcere a rămas
O priveam uimită:
Știam ca e-un impas.
Și cum să fac s-o înduplec
Ca să mă înțeleagă
Că nu e niciun suflet
Pe ea s-o îmblânzească...
Șiraguri mii de lacrimi
Din mine au podidit
Obraji-mi ard în flăcări
Tălpile mi-au zidit.
Ce vrei de la mine?
Am strigat-un ultim glas.
Credeam mereu în tine,
Acum ce mi-a rămas?
Nebune stăm noi două,
Uitate în colț de lume.
În loc să ne ascundem
Mai bine hai un pas!
Și incet-incet ne ridicăm
Vântul ne dă răgaz
Și timpul vrea să ne-mpăcăm
Cât ceru-i sfânt zăgaz.
vezi mai multe poezii de: Kitty
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.