Tema săptămânii - Poezia săptămânii nr: CCLXXXIV

prolog

Închin gândirea mea și versul
Tuturor celor ce iubesc

Alpii, tărâmul nesfârșirii...
Din nișa oblică
- pleoapă zdrelită-a stâncii -
extatic privești lânoasele zăpezi.

Ar fi fost:
pui de cuc în cuib de prost!
Tânguirea n-are rost.

Cu degetele- n cerul plumburiu
Frământ tristețea și simt că nu știu
Ce anotimp trăiesc în fulgii mari,
În simțuri moarte, fluturi temerari...

când spui cuvântul depărtării,
ecouri se sparg de pământ,
luna ne seceră umbra din iarbă
rostogolindu-se prin ovale de

CINE SUNT EU
Sunt zborul frânt,al pescărușului când moare,
Când cade jos și se îneacă-n mare,
Un cântec trist de dragoste,neterminată,

Departe de Egipt și Canaan
Pustia,șerpi-nveninati,o ară
Cătând pe orice răzvrătit să-l piară;
O zi -n călătorie-i cât un an.

Tremură drapelu-n vânt,
Coborât în bernă.
A plecat la Domnul sfânt.
Memorie-i eternă.

Pe străzi pustii

Pe străzi pustii călcăm pe umbre.
De ce-ar ploua pe străzi pustii,

Azi am vrut să dau iubirea la gunoi
Cu tot cu minciunile ei-doar noroi.
I-am zis că mă obosește
Și că nu o mai suport.

Mă gândesc la tine
și văd urmele destinului
ce intră în mine,
prin bătăile inimii,

La întrebări fără resort
La margine de hău
Zâmbeşte el vaporu-n port
Cu tot neantul său.

Fiind copil,iubeam ,pădure,
Mirajul tău,răscolitor!
Crescând bărbat,iubeam,femeie,
Ochii-ți, izvoare pentru dor!