În voința noastră zeii-au pus peniță
Ce-mbracă fulgerarea-n negru tuș,
Planeta-i veșnic parc-o muceniță,
Canon cerând cu palmele căuș.
Un braț ridică din gunoi, uscatul,
Un altul, otrăvit, fuge din ape,
Copil bolnav e Terra, ca soldatul
Ce dă peste-o mocirlă vrând să scape!
Prin trântori și-arahnide azi, ființa
Se leapădă de tot harul ceresc,
Plebeii, liber își trăiesc sentința
De a trudi în ”raiul” omenesc!
Tot mai departe-mi par astăzi toți zeii
Ce mi-au scris rostu-n file paralele,
Sunt tot mai rare florile scânteii,
Cât lupi flămânzi sug seva zării mele!
O viață-întreagă tot strunit-am frâul
Pe murgul ce mă poartă spre apus,
Tot amânam să îmi apropii râul,
Cu mori ce-au măcinat grâu-mi depus!
Din steaua noastră fuge peruzeaua,
Azi noaptea, zilei nu-i mai face parte,
Nici murgul meu nu-și mai dorește șaua,
Vrem alte file din eterna carte!
vezi mai multe poezii de: dorurot
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.