Te mai sărut în gând de mii de ori,
Cu buze împurpurate-n mângâiere,
Candoarea înfiorată a unei flori,
O scriu pe fruntea ta cu adiere.
Răgaz
sătenilor,
primiseră învoire
de la ogor
Se iubeşte, se trăieşte şi se moare
Într-o lume plină de minciuni
Şi mă-ntreb într-una: de ce oare,
Când pământul cu noi este bun?!