Cad lacrimi pe obrazul trist al toamnei
Plâng norii, se tânguie vântul
Mai pâlpâie-o lampă în vechiul bordei
Pământul își schimbă veșmântul.
E seară, mă plimb singură pe alei
La tine îmi zboară iar, gândul.
Cad lacrimi pe obrazul trist al toamnei
Plâng norii, se tânguie vântul.
Mi-amintesc de-un bordei din Piatra Cușmei
Când priveam murind un crepuscul
Ne mințeam că vor înflori stânjenei
Dar ne-nvelea întunericul.
Cad lacrimi pe obrazul trist al toamnei
Plâng norii, se tânguie vântul.
vezi mai multe poezii de: mirimirela
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Ce bine că ai revenit, Andrei !
Ionel, Valentin, Lorelei, vă mulțumesc pentru popas și cuvintele voastre frumoase !
Cu drag vă mai aștept pe toți !
mirimirela (autor)
luni, 23 noiembrie 2015
F frumos scris
lorelei
luni, 23 noiembrie 2015
Frumos... şi desăvârşit... Admiraţie!
valentin
luni, 23 noiembrie 2015
Imi place... Interesanta si frumoasa!
ionel
luni, 23 noiembrie 2015
Pare sa aduca amintiri frumoase si totusi triste zilelel de toamna . Bine te-am regasit in acest loc minunat. Cu drag
stomff
luni, 23 noiembrie 2015