Zadarnic mai aștept
un înger,
să-mi deschidă ușa
de ninsoare.
Niciun soare n-a îndrăznit
să-mi crească aripi,
într-un strigăt –
*
Mă las în voia sorții:
cu ușa larg deschisă,
cu ochii mari.
Nu știu, dar - sub zăpezi -
ceva palpită;
e-un foșnet alb, sau poate
o aripă,
sau chiar un înger!
*
Ce poate fi?
Și, brusc, spre ușa de ninsoare,
sufletul aleargă
să cuprindă-n brațe cerul,
visul, regăsirea unei clipe...
*
Ce albă desfătare!
vezi mai multe poezii de: valery
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.