La mii de mile dincolo de zidul scăldat în soare,
Undeva, valurile se târăsc răcoroase pe nisip,
Iar refluxul părăsește țărmul moleșit
Cu murmurul său vechi, prelung și muzical;
Valurile stârnite de vânt se înalță, se curbează și se prăbușesc,
Iar în jurul stâncilor spuma se ridică precum ninsoarea —
Deși sunt departe în uscat, aud și știu,
Căci m-am născut veșnic rob al mării.
Aș vrea să fiu acolo și peste mine
Să se rostogolească fluxul cu insistența-i rece,
Potolind acest foc mistuitor pe care oamenii îl numesc suflet —
Apoi, odată cu refluxul, m-aș lăsa purtat în derivă, fiind
Mai mic decât cea mai măruntă scoică de pe bancul de nisip,
Mai mic decât pescărușii ce cheamă marea.
vezi mai multe poezii de: Sara Teasdale
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.