Ne vom trezi și noi uituci din somn,
Și sufletul meu care zace în mâna ta
Nu-și va aminti nimic, așa cum nisipul care se năpustește
Uită palma unde se târăsc umbrele lungi și albastre
Când vânturile mătură deșertul întunecat?
Sau și-ar mai aminti, deși se întindea
O mie de ceruri, în timp ce planetele se întindeau
Eterul gol cu vocile lor profunde?
Sufletul sufletului meu, niciun cuvânt nu va fi uitat,
Nici singuri, iubitule, nu vom vedea
Dezolarea sorilor stinși,
Nici nu ne vom teme de golul prin care aleargă planeta noastră,
Căci vom merge împreună și nu
Vom merge singuri în fața eternității.
vezi mai multe poezii de: Sara Teasdale
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.