Parcul e plin de noapte și de ceață,
Văluri se-aștern peste lume,
Luminile somnoroase de pe alei
Sunt palide și sidefii.
Străzile goale – aurii și sclipitoare,
Lacul învăluit în ceață – auriu și sclipitor,
Luminile oglindite, ca niște săbii scufundate,
Licăresc și tremură.
O, oare nu-i de-ajuns să fiu
Aici, sub vraja acestei frumuseți?
Ar trebui să-mi copleșească glasul lauda și-aș vrea
Să îngenunchez de bucurie sub bolta cerului.
O, Frumusețe, oare nu ești de-ajuns?
De ce tânjesc cu lacrimi după iubire,
Eu, cea cu tinerețe, cu glas cântător și ochi
Ce sorb cu uimire minunile pământului?
De ce mi-am lepădat mândria,
De ce sunt nemulțumită –
Eu, pentru care noaptea visătoare
Își leagă pletele de nori cu raze de lumină –
Eu, pentru care toată frumusețea arde
Ca tămâia în milioane de urne?
O, Frumusețe, oare nu ești de-ajuns?
De ce tânjesc cu lacrimi după iubire?
vezi mai multe poezii de: Sara Teasdale
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.