În întunericul blând și sălbatic al verii,
Seară de seară, noi doi, împreună,
Stăteam în parc și priveam râul Hudson,
Purtându-și luminile ca pe niște paiete de aur
Sclipind pe un satin negru.
Balustrada de-a lungul aleii șerpuitoare
Era joasă – un loc fericit ce ne lăsa să trecem –,
Iar la poalele dealului, un copac încărcat de flori
Ne oferea adăpost,
În timp ce sărutările tale și florile,
Căzând, tot căzând,
Se împleteau în părul meu...
Stelele albe și fragile se mișcau încet pe cer.
Iar acum, undeva departe,
În întunericul plin de mireasmă,
Copacul tremură iarăși sub povara florilor,
Căci iunie se întoarce.
Oare ce fată, în seara aceasta,
Își scutură visătoare, în fața oglinzii, din păr,
Florile acestui an, agățate de buclele sale?
vezi mai multe poezii de: Sara Teasdale
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.