Sunt un nor în înălțimea cerului,
Stelele sunt aprinse pentru încântarea mea,
Neobosit și schimbător, rapid și liber,
mi arunc umbra pe deal și pe mare--
Dar de ce pinii de pe creasta muntelui
Îmi strigă mereu: „Odihnă, odihnă”?
Îmi arunc mantaua peste lună
Și orbesc soarele pe tronul său la amiază,
Nimic nu mă poate îmblânzi, nimic nu mă poate lega,
Sunt un copil al vântului fără inimă--
Dar oh, pinii de pe creasta muntelui
Șoptind mereu: „Odihnă, odihnă.”
vezi mai multe poezii de: Sara Teasdale
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.