Păsările-și fac cuiburi,
Se spune că lumea-i în floare,
Iar eu zăbovesc singur(ă)
Într-un adăpost sterp.
Țes o pânză de închipuiri
Din lacrimi și întuneric urzită.
Cum să cânt despre lumina soarelui
Eu, care nu l-am văzut niciodată?
Aud fluierele cântând,
Dar nu pot să dansez;
Știu că Iubirea trece,
Dar nu-i pot prinde privirea.
Și dacă vocea sa m-ar chema
Iar eu, bâjbâind prin negură,
Aș ajunge la locul chemării
Și mi-aș întinde brațele spre ea,
Vântul ar sufla printre mâinile mele
Din pricina Bucuriei pe care o voi rata,
Ploaia ar cădea peste gura mea
Pe care a sa n-o va săruta niciodată.
vezi mai multe poezii de: Sara Teasdale
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.