I
O, clopote din turnul însorit,
Sunați, sunați neîncetat,
Uniți în ceasul unic, infinit,
Căci, când amurgul e-nflorit,
Vine cel ce m-a-nflăcărat! ...
Dar nu, grăbiți-vă cum vreți,
Nu vă cer să vă-ntreceți în zbor,
Căci, în timp ce-aștept iubirea,
Alta stă, pierdută-n fire,
De teamă c-o lasă-al ei dor.
II
O, abur alb peste acoperișuri, suie-n zări!
O, clopote din turn, sunați liber și clar!
O, soare, trezește-te-n văzduhul cu nori,
Căci cel ce-l iubesc mă iubește și el! ...
O, abur ce plutești, risipește-te-n vânt,
O, turn învăluit, privește spre sud —
Soarta mi-a auzit fericitul strigăt
Și-a pus un deget pe buze, tăcut.
III
Amurgul era albastru, de ceață purtat,
Luminile – paiete-ntr-un văl sclipitor,
Iar din vuietul lumii, de jos, ridicat,
Plutea o muzică slabă, ca un bocet ușor.
Ea spunea ce eu n-am să pot rosti vreodată,
Inima-mi plângea, frântă, toată noaptea-n șir,
Dar când zorii reci și cenușii s-au ivit,
Lacrimile-mi s-au prefăcut în cântec lin.
IV
Am spus: „Mi-am închis inima
Cum închizi o poartă larg deschisă,
Ca Iubirea să piară-n ea de foame
Și să nu mă mai tulbure-n viață.”
Dar peste acoperișuri a venit
Vântul proaspăt și umed al lunii mai,
Și-o melodie s-a-nălțat de la bordură,
Unde piane stradale cântă-n alai.
Camera mea era albă de soare
Și Iubirea a strigat în mine:
„Sunt puternică, îți voi frânge inima
Dacă nu mă lași liberă.”
vezi mai multe poezii de: Sara Teasdale
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.