Poemul mării - Sara Teasdale
Adăugat de: Gerra Orivera

O mie de mile dincolo de-acest zid bătut de soare,
Undeva valuri răcoroase peste nisipuri se scurg lent,
Mareea la reflux abandonează pământul indolent
Cu un murmur prelung şi muzical, o îngânare;
Sub proaspăt vânt, se-înalţă şi cad valuri, lansând în aer gustul sării,
Iar pe platoul stâncilor, cu fulgi de spumă albă, ninge –
Deşi-s departe de ţărm, aud şi ştiu cum apa-n pietre se înfige
Pentru că eu de la-început născută-am fost iubita mării.
Aş vrea – dacă-aş fi acolo şi peste mine-ar trece cu voalu-i sidefiu,
Cu recea-i insistenţă mareea, cuprinzătoare cât o lume,
Răcorind starea-aceea fierbinte căruia suflet îi zic oamenii pe nume –
Cu refluxul să plec, să mă pierd în depărtare şi să fiu
Mai puţin decât cea mai minusculă scoică pierdută-n mare,
Mai puţin decât, stinsă, chemarea unui albatros în zare.

traducere de Petru Dimofte



vezi mai multe poezii de: Sara Teasdale




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.