I
Prințesa cântă:
Sunt prințesa din turnul înalt
Și visez zi de zi
La un cavaler cu suliță de argint
Și-un panaș albastru, în vânt fluturând.
Sunt prințesa din turnul înalt
Și-mi țes visele-n timpul zilei,
Dar uneori mă trezesc cu ochii umezi
Când amurgul e greu și cenușiu.
Căci îndrăgostiți de rând trec pe jos,
Îi aud râzând și sărutându-se,
Și uit de cavalerul visat ziua,
Tânjind după o astfel de iubire.
II
Menestrelul cântă:
Stau întins lângă turnul prințesei,
Atât de aproape că nu-mi poate vedea chipul,
Și o privesc visând toată ziua,
Aplecându-se cu grația unui crin.
Obrajii ei sunt mai palizi decât luna
Ce plutește pe un cer însorit,
Și totuși gura-i tăcută e roșie,
Păstrând cuvinte tandre și sărutări.
Sunt un menestrel cu o harpă,
Din dragoste pentru ea cântecele-mi sunt dulci,
Și totuși nu îndrăznesc să ridic vocea
Ce se află atât de jos, la picioarele ei.
III
Cavalerul cântă:
O, prințesă, lasă-ți visele o clipă
Și privește în jos, pe zidul cenușiu al turnului —
Prințesa privește în depărtare,
Neauzind și nebăgând în seamă cuvintele strigate de mine.
Poate că inima mi-a fost prea îndrăzneață,
Dumnezeu i-a făcut visele prea pure pentru a fi frânte;
Ea vede îngerii în văzduh
Zburând încoace și-ncolo, pentru Maria.
Rămas-bun, încălec și plec la drum,
— Dar vai, soarele se cerne prin părul ei —
Turnirurile și întrecerile îmi așteaptă sulița,
Sunt Cavalerul cu Panaș Albastru.
vezi mai multe poezii de: Sara Teasdale
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.