(Pentru Eleonora Duse)
Flămânzim după singurătate,
După liniștea adâncă, pură de orice vorbă sau sunet,
După tăcerea blândă ce plutește peste apele adânci,
După tăcerile ce veghează peste deșert,
Deasupra nemișcării fără vânt a mărilor pustii,
După steagurile vaste ale zorilor desfășurate,
După o pădure de basm unde doarme un Faun;
Sufletele noastre tânjesc după astfel de singurătăți.
O, femeie care ne-ai înțeles oboseala
Și ai așezat coroana tăcerii peste arta ta,
Din ce adâncime nebănuită a inimii tale
Ai revărsat acea liniște ce ne eliberează,
Să auzim, o clipă, deasupra frământărilor lumii,
Muzica mută a infinitului?
vezi mai multe poezii de: Sara Teasdale
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.