Se-aşterne ziua peste ce-am trăit,
Pe străzi, tăcerea merge în costum,
Şi umbrele, cu paşii coloraţi,
Din mine cad, îşi caută alt drum.
Le văd cum se desprind, fără regret,
Par frunze-n dans, cu sufletul cenuşă,
Şi parcă eu rămân mai gol… mai gol,
O încăpere simplă, fără uşă.
Mă duc şi eu, cu umbrele de mână,
Îmi las scheletul lângă tomberon,
Alt suflet poate, chiar, să îl îmbrace,
Cu tot ce-a fost: noroc sau ghinion.
vezi mai multe poezii de: dan_gudila
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.