Și ce vară a-nceput.... - Ina M.
Poezie adăugată de: Ina M.

    luni, 10 iunie 2019

Și ce vară a-nceput peste dealuri și câmpii...
Nu mai văd în depărtare sentimentele pustii!
Totu-i viață și schimbare de când vara a intrat
În natura care vie, de plăcere a oftat!

Spicele în verde fac valuri unduite-n vânt
Și îmi pun din prospețime izvor de plăcere-n gând,
Norii bucălați în zare fug bezmetici ca-ntr-un joc
Și privesc din depărtare razele de soare-n foc.

Ciocârlia se înalță către cerul liniștit
Și un tril de rapsodie plânge că-i neîmplinit,
Gâzele saltă zglobii în căldură, ce plăcere...
Și eu verii-i mulțumesc și nu mai am ce îi cere!

Toropiți de frumusețea verii aurii, gândim
Că trăim an după an zile ce tind la sublim,
Ne-mbătăm tot mirosind din parfumul florilor
Și-n răcoarea nopților șoptim vise zorilor!



vezi mai multe poezii de: Ina M.




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.