Te-ntoarnă măicuţă din stâncă
Corăbii în gânduri se-adâncă,
Priveşte-mă, singur mă sting
În timpul ce nu-l mai disting.
Si spune-mi măicuţă că doare
Chiar marea şi raza din soare,
Te uită măicuţă cum ninge
Şi boala puterea îmi frânge.
Mai zilnic măicuţă mă plouă
Otrava-i ascunsă în rouă,
Mai zilnic măicuţă mă arde,
Tot cerul ce-n ceruri nu şade.
Mă vântură-n clipe de viaţă,
Noi hăuri îmi sapă pe faţă,
Apoi, în amurguri senine
Îşi pune durerea în mine.
Adună-mi măicuţă din strungă
Dulăii, ce răul mi-alungă,
O mare de lacimi tu strânge;
Căci piatra din cruce va plânge.
16.01.2018
vezi mai multe poezii de: Stefan Doroftei-Doimaneanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.