Sunt singur în mine pe margini de viaţă,
Sunt mult în puţin, sunt suflet în multe,
Pustia cernită îmi scrie pe faţă
Cu lacrimi, ce n-au pe cine să-nfrunte.
Pierdut-am prea multe în vremuri puţine,
Pierdut-am iubire, părinţi şi amici,
Mă vântur sălbatic prin somn în neşltire
Luptând cu durerea şi ani inamici.
Primesc prin eteruri coroane şi jerbe
Şi timpu-mi se frânge în foşnet de dor,
Adun în cuvânte silabe şi verbe
Dar nu mai pot plânge, când toate mă dor.
Când noaptea nebuna mă ţine-n robie
Şi-mi ninge din lună şi stele îmi plouă,
Amurgul tomnatic la vis mă îmbie
Să sorb pic cu pic din stropii de rouă.
Mi-aşez în tăcere izvoare native,
Din vocile zării îmi fabric puteri,
Ca-n ziua de mâine să pun explozive
Să fugă durerea în noi învieri.
30.06.2019
vezi mai multe poezii de: Stefan Doroftei-Doimaneanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.