Ploua domol, ca-ntr-un descântec,
Spre toamnă mă-ndreptam grăbit,
De mână cu pădurea cântec
În taina timpului șoptit.
Ploua domol, ploua tăcut,
Prin ochi trec păsările serii,
Doar eu în duh le mai aud
Plângând la marginea durerii.
Și din pădurea veșnic vie
Ieși-vor pe poteci, așa,
Sălbăticii ce-or să-mi sfâșie
Tristețile de altcândva.
Peste puteri parcă ploua.
Prelinsă în vremelnicie
Plângea tăcut pădurea mea:
Ce piere acum, o să învie.
vezi mai multe poezii de: ilie scarlat
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.