Vezi varianta desktop a site-ului
Îți amintești iubito, Deșertul nesfârșit, Pe drumul numai dune De-nșelător nisip?
In riva al mare è notte... e tutto attorno tace...
Ploua domol, ca-ntr-un descântec, Spre toamnă mă-ndreptam grăbit, De mână cu pădurea cântec În taina timpului șoptit.
Când viața mă trezește și tot ea mă îngheață, Culeg din ceruri vise și-n tine simt trăire, Să regăsesc o dată pierduta strălucire, Furându-ți clipa albă ce încă îmi dă viață.
Eminescu nu-i canon Eminescu-i libertate muzica ne dă un ton noi le vrem pe toate
Vino mi-e dor de privirea unde nu se tulbură apele niciodată și nu curg înainte niciodată.
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
© 2025 Poeţii Nostri. Toate Drepturile Rezervate. Toate textele sunt reproduse în scop educaţional pentru informarea utilizatorului.
Despre noi Termeni şi condiţii Politica de confidențialitate
Împărtăşeşte-ne opinia ta:
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.