Când viața mă trezește și tot ea mă îngheață,
Culeg din ceruri vise și-n tine simt trăire,
Să regăsesc o dată pierduta strălucire,
Furându-ți clipa albă ce încă îmi dă viață.
Și simt că-mi stăpânește dorita mea gândire,
De dor mă strânge visul și buzele-mi răsfață;
Aruncă-mă-n azurul ce nu îl văd la față
Plutind spre nesfârșitul avut în stăpânire.
Când vorbele duioase gonesc ura-ndrăzneață
Și mierea din cuvinte ne zboară din iubire,
De tot ce-i fără tine, te rog, tu mă dezvață,
Înnobilează-mi viața cu înc-o dăinuire,
În doi pășind pe calea adeseori măreață,
Că sufletul îmi cere veșnică împletire.
vezi mai multe poezii de: Gabriela Botici
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.