Povestea scrisorii
Se lasă-nserarea pe-ntiderea mării,
cuminte e valul şi vântul hoinar,
Cer vrăjit
Lângă ochii tăi, sclipire.
Te privesc şi mi-amintesc,
Cuvinte roşii pe-albe foi
Târziu, cuvintele de-a valma
se rătăcesc printre-amintiri
E noaptea cea cuminte
Aprinse sunt pe boltă, stele,
ce parcă stau şirag,
Tunelul
Sub lumea zgomotoasă e un tunel adânc.
Deasupra săpăturii, o uşă mare-albastră
În corpul meu de gânduri
Aveam aripi de înger, în nopţile cu vise.
Galbenul de lună
Pe băncile din jur, multă zăpadă
şi parcă nu e loc mai umed decât albul,
Un porumbel fragil
De-atâtea ori mă simt ca un copil.
Privirea îmi străbate printre pleoape,
Te-aştept
Te-aştept în iarna grea şi rece,
să revedem pe 'naltul cer,
În vis de noapte, nerostit
...şi somnul pare liniştit,
atinge luciul apei,