Instinctul mă îndemnă câteodată,
o viață toată să o mai respir,
buzele să-ți mai sărut o dată,
parfumul tău din șoapte să-l inspir.
Cum soarta a rămas neiertătoare,
mi-a golit atâtea nopți de vise,
de-ar plânge-n ea tot sufletul ce doare,
prea multe versuri ar mai fi rescrise.
Ştiam că e sfârşit, şi tu ştiai!
dar ne furam din dragoste pe-ascuns,
căzând în gol când ochii-mi sărutai,
nu așteptam niciunul un răspuns.
Parcă s-a stins o primăvară-n noi,
cum ploile ce-n vânturi se răsfrâng,
în suflet am rămas atât de goi,
și-aș vrea mereu în brațe să te strâng.
Autor, Mihail Janto
vezi mai multe poezii de: Mihail Janto
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.