Tema săptămânii - Poezia săptămânii nr: CLXIX

lui Clausius

În fiecare dimineață
mă eliberez de plapumă

Tu ţară de vis, tu bucată de rai
De milenii te-ai aflat la răscruce
Furată de hoţi, din trei inimi vibrai
Dar toate purtau o singură cruce.

În Regatul de Nord, revenit din eter,
Galopează, în zori, fiul Marelui Ger,
Așternând sub copite săgeți ce se-nfig
În pământul cuprins de un ropot de frig.

Ca un fruct aruncat,
mă simt între aromele tale,
ca o zbatere de tâmplă,
într-o amintire;

Aripi albe.

Aripi răscolind văzduhul, aripi albe-n rătăcire,
se pornesc, trosnind a flăcări din jăratecul iubirii,

Instinctul mă îndemnă câteodată,
o viață toată să o mai respir,
buzele să-ți mai sărut o dată,
parfumul tău din șoapte să-l inspir.

Acele lacrimi au spălat hârtia,
Prea mâzgălită tot cătând tichia...
Mărgăritare-ascunse sub dureri
Nu strălucesc în versuri cu temeri!

E iarnă peste țara mea acum
și îmi stă dezbrăcată și desculță în drum,
Așa cum au lăsat-o lupii care la hotare
în blana mieilor, au pus-o la vânzare.

Se înnoptează, mâinile-i dau din coate
se agită prin aer, selectează gesturi
promit materializarea lor în fapte.

Ce mistuire este acum in suflet,
Ce amară mângâiere am pe trup
Scot precum lupul un urlet
Iar durerea aş vrea să mi-o rup.

Aceste lacrimi au ucis hârtia,
un porumbel se zbate pe pământ,
dezastrul dintre noi e doar mânia
ce ghearele-și ascute prin cuvânt.