Tu taci, iubire agățată de crengi,
Liliacul din noaptea insomniilor lungi
Măsoară orbirea din inimile seci...
Și tu? Tot cu nepăsarea de gheață te- ntreci?
Eu tac în deznădejdea furtunilor nopții
Și-n intunericul nemilos al sorții,
Doar bătăile inimii tale propagă
Câte- o speranță de iubire oloagă...
Tăcerile din noi ne târăsc prin noroaie
Și- asteptăm să ne spele tristețea o ploaie,
Cu puteri nebănuite vom șterge rugina
Deschizând lacătul să patrundă lumina...
vezi mai multe poezii de: Ina M.
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Mulțumesc pentru trecere, domnule Gesta! E vorba de iubirea dintre două persoane orgolioase și suferința iubirii lor care " tace" in fața orgoliilor lor...Nopțile nedormite și framântările provocate de acestea lasă in intuneric iubirea și doar o rază de speranță( lumina ei) mai poate sparge lacătul ruginit care le- a închis inimile celor doi! Trist și... adevărat!
Ina M. (autor)
luni, 18 februarie 2019
Scuze, greu de înțeles această poezie! Cred că era mai nimerit să o lăsați cu versul liber. Rimele sunt forțate și pierdeți din coerență. Este evidentă fuga de o poezie clasică, dar ce a rezultat? Sigur v-ați dorit altceva. Este părerea mea. Am citit toate poeziile înscrise în concurs, mai bune sau mai rele, dar am rămas cu ceva... La dvs!?.Mult succes în continuare.
Sebastian Gesta
luni, 18 februarie 2019