Mă stingi sub lumina aceleiași tăceri,
O umbră proiectată pe zidul tău alb.
Sunt rodul amar al acelei dureri
Pe care-o maschezi sub un zâmbet slab.
Sunt mândru de o lume ce-ncepe prin mine,
Un cerc care închide orice orizont
În care nu încap nici umbre străine,
Nici adevărul ce stă după front.
Rămânem adesea la margini de gând,
Privind spre tărâmul ce n-a fost să fie.
Un șir de destine ce dorm rând pe rând
În haina lor veche de pură teorie.