— poezie în grai bănățean —
La mine-n sat aflu ogină
Cân’ inima mi’ becejâtă,
Că doina sufletu-m’ alină
Șî parcă plânje șî mă cântă.
Aiși mi-s anii ge-altădată
Într-un miros ge fân cosât,
Șî pașî’ mei șî a me’ soartă
Pă drumu’ veșnic tăbărât.
Aiși, în sat, mi’ ăl măi binie
Chiar șî atunși cân’ trăc prin rău,
Fiincă aiși răsare-n minie
Iubirea pântru Dumnezău.
Pă la Crășiun șî pă la Pașce,
Aiși mi-s gândurilii bune;
Cân’ sufletu’ iară să nașce,
Moare șî-nvie-n rugășiune.
Aiși, în zî ge sărbătoare
Cu crușe roșie-n călindari,
Mă-nchin la slujbă, cătră soare,
Cu fața blândă spră altari.
Aiși mi’ doru’ șe jăleșce,
Sus, pă coastă, la morminț,
Șî mă strânjie ca un cleșce,
Fiincă ăi bătrâni îs sfinț’...
Aiși, în sat, mi’ bucuria
Pă lumea asta cât trăiesc,
Aiși mi-o fost copilăria,
În satu’ pă care-l iubesc.
Cu râvnă mă rog pântru sat,
Ș-aiși cu inima rămân,
Fiincă aiși am învățat
Că sufletu’ mi’ ge român.
În sat mi-s gândurilii toace,
În locu’ drag șî ăl măi sfânt,
Unge în suflet măi străbace
Un imn, o crușe ș-un mormânt.
vezi mai multe poezii de: Claudiu Românu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.