După ani de viaţă-amară,
Prin stăini muncind cu spor,
M-a cuprins un dor de ţară
Şi de-al satului ogor;
Îmi amintesc câteodată,
Din anii de ucenicie,
De-o vobă foarte-adevărată
Ce mi-o spuneau bătrânii mie,
Mă gândesc pe zi ce trece,
Oare ce s-ar fi-ntâmplat,
Cum, tot frec menta la rece,
Să fi fost eu șef de stat(?!)
N-am crezut de e poveste, ori pe bune s-a-ntâmplat,
Dar asear’ primii o veste, cică s-ar fi anunţat
La teve și prin ziare, urlă-ntregul cartier,
Că s-ar da la fiecare câte-o primă de șomer,
Avusei un vis de-aseară,
Toată noaptea…se făcea…
Om cinstit, din casa mea,
Să mă dea banii afară!
Nu știu dacă mi se pare,
Ori Pământul s-a sucit,
Lumea asta nu mai are
Chiar nimic de robotit,
Auzii asear’ o veste
Nașparlie, rea de tot,
Nici acuma, de socot,
O asemenea poveste,
Nu mă doare-n șpiţ un gram de ce pot unii să spună,
Dar, religia ce-o am, dintre toate-i cea mai bună,
Bei, fumezi, te-ai cherchelit, pe la fufe noaptea-n sat,
După ce te-ai spovedit, nu mai ai nici un păcat,
De un car de ani ȋncoace,
Dumnezeu uitând de mine,
O-ntrebare nu-mi dă pace,
Chiar când primăvara vine,
De aş avea putere-n mâna dreaptă
Să-i ţin de ceafă, ţi i-aş altoi
Cu stânga până ce m-aş răcori
Fără regret, pentru această faptă;