Uită-te cum trec secundele
ca o armată!
Şi piatra creşte în continuare
din amintirile noastre!
Cuvântule care-mi părăseşti gura,
nume de copac!
…după ce te-am născut,
„Ea n-a venit și nimeni mireasă
nu-mi va mai fi soție”
Ady Endre
Sta și bea între gânduri vii,
la un chef sub frunze joase
Rădăcini încolăcite
oasele-i legau de oase.
Luptătorule, eu îți apăr trupul
și-ndeosebi
bătaia inimii.
Ce-mi pasă că ochii tăi
mint şi altora,
că paşii tăi se împletesc şi joacă
în pasul lor,
Unde eşti, palidă iubită
ca din poemele de altădată,
ce alte visuri m-au purtat prin lume,
cine mă cheamă, cine mă rătăceşte
De miresme aerul e greu
În mai
Precum uleiul sfânt,
De muzici parcurile metropolis
Mâinile tale sunt albe şi cinstite
şi ochii tăi sunt de la Dumnezeu,
cum şi-i închipuire călugării, albaştri.
Semeni cu floarea-soarelui când e ostenită.
Cum s-a ales din ambru şi mărgean
fiinţa ta, clamând pe-aceste praguri,
chemarea ta şi dorul tău de larguri
privite printr-un fermecat ochean.